Alte proceduri notariale

LEGALIZAREA COPIILOR DE PE INSCRISURI

pentru aplicarea acestei proceduri, este necesara prezentarea, in original, a documentelor ce vor fi legalizate.

LEGALIZAREA SPECIMENELOR DE SEMNATURA SI A SEMNATURII TRADUCATORULUI

pentru legalizarea specimenului de semnatura, este obligatorie prezenta partii solicitante in fata notarului public. In cazul legalizarii semnaturii traducatorului, prezenta acestuia este necesara doar prima data (cand specimenul sau este inregistrat in Registrul traducatorilor tinut de biroul notarial).

CERTIFICAREA UNOR FAPTE

Notarul public poate certifica: faptul că o persoană se află în viaţă; faptul că o persoană se află într-un anumit loc; faptul că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea; faptul că o persoană, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a prezentat ori nu într-o anumită zi şi la o anumită oră într-un anumit loc, precum şi declaraţia acesteia; rezultatele tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de entităţi autorizate în conformitate cu acte normative speciale, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe; certificarea site-urilor, programelor informatice sau a altor produse, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe; certificarea altor fapte care nu sunt date în competenţa exclusivă a altor organe; procesele-verbale si hotărârile adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților societatilor comerciale

DAREA DE DATA CERTA

Prin aplicarea acestei proceduri se fixează momentul din care existenţa unui înscris sub semnătură privată nu mai poate fi contestată de către terţi. Este valabila pentru orice acte pentru care legea nu prevede forma autentica, ca o condiție de validitate a actului.

CONSULTATII JURIDICE

In cadrul biroului nostru, veti beneficia de consultatii juridice gratuite prealabile incheierii oricarui act notarial.